Xonia a ajuns pe mâna medicilor din Australia, după eliminarea de la Survivor România. În prezent, urmează un tratament foarte puternic din cauza problemelor de sănătate cu care se confruntă.
Xonia s-a născut în Melbourne, însă a fost primită cu braţele deschise de români, ba mai mult este extrem de apreciată pentru munca sa.
Artista a participat la competiția Survivor, iar după eliminare, a decis să se întoarcă alături de familia sa. Din nefericire, acolo a ajuns pe mâinile medicilor din cauza unei boli autoimune de care suferă.
Aceasta trebuie să aibă grijă la alimentaţie, pentru ca starea sa de sănătate să nu se agraveze. Despre problemele cu care se confruntă a vorbit în cadrul unui interviu recent.
„Se spune că nu exista vindecare de la o boală autoimună, că este o boală cronică și o poți duce doar în remisie. Eu, din păcate, nu am ajuns cu boala în remisie, din cauza asta tot schimb schema de tratament… dar sunt pe medicamente foarte puternice. Sunt atâtea schimbări în ultimii doi ani, sper să îmi găsesc remediul potrivit mie ca să pot avea o calitate a vieții mai bună”, a declarat ea pentru fanatik.ro.
Xonia a intrat în competiţia Survivor pregătită să lupte pentru marele premiu. Din nefericire, parcursul său s-a terminat mult prea devreme, însă zilele pe care le-a petrecut alături de colegii săi au fost destul de dure, după cum a declarat chiar ea.
În cadrul unui interviu pentru click.ro, vedeta a mărturisit că atât ea, cât şi ceilalţi Faimoşi au trăit în condiţii extrem de grele.
”Cel mai greu, sincer, a fost că nu am putut să îmi iau „La revedere” cum trebuie de la echipa mea atunci când am aflat că am fost eliminată. Mi-ar fi plăcut să pot să am mai mult timp în acel moment. Totul la Survivor este greu, nu vă dați seama că este mai greu decât ce vedem la televizor. Nu aveam căldură noaptea, iar seara se face foarte frig. Da… e totul așa cum se vede la televizor, dar de 10 ori mai rău. Să nu mai spun că nu avem mâncare, decât dacă suntem norocoși, o lingură de orez pe zi, asta în cel mai fericit caz”, a declarat cântăreața.
Sursă foto: Instagram